Recenzie: Micile minciuni ale dragostei

de Victoria Alexander
 Notă: 2,7


      Adrian Hadley-Attwater este un bărbat respectiabil cu un statut demn, însurat cu Evelyn Hadley Attwatter, fosta Eve care lucra înainte ca spioană pentru cea mai misterioasă agenție de informații, prindea răufăcători și trăia în fiecare zi o aventură, sub ordinele lui Sir, șeful ei pe care, însă, nu îl întâlnise niciodată, și singurul lor mod de a comunica era prin scrisori. Iar fermecătorul șef mânuia foarte bine limbajul, intrigând-o pe Eve,..
      Dar ce se întâmplă când trecutul fetei se întoarce în prezent, aducând tulburări în viața feicită pe care Evelyn o are cu soțul ei? Atunci când ea este răpită, cum va acționa Adrian? Dar fostul ei șef? Secretele lui Eve sunt bine păstrate în fața soțului ei, dar dacă și Adrian are secretele lui pe care ea nici măcar nu le bănuiește?

      Având în plan primar cei trei enigmatici Sir, Adrian și Evelyn, povestea dezvoltă, în plan secundar, încă o iubire fără margini, cu tachinări și momente de tandrețe dar și cu obstacole, care sensibilizează cititorul.
      Printre intrigi și evenimente pline de suspans, presărată pe alocuri cu momente de tandrețe și iubire copleșitoare, precum și câteva descrieri și scene eroice, se strecoară misterul și necunoscutul, iar micile, dar numeroasele minciuni din cupluri iau o amploare mai mare decât s-ar fi așteptat cei care le-au spus. E o carte care surprinde prin acțiunea bine gândită, evenimentele declanșatoare, dar și prin marele mister și iubirea puternică.
     Autoarea Victoria Alexander, nominalizată de două ori la premiul cu marele prestigiu, RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America, are volume care se află în mod constant în topurile de bestseller-uri ale New York Times, USA Today și Publishers Weekly. Romanul Micile minciuni ale dragostei este bestseller tradus în 15 limbi.

      Câteva citate:

,, - Evelyn a fost întotdeauna intrigată de Sir. Dacă nu s-a hotărât că s-a săturat de viața asta...”

 ,,Ea își petrecu brațele în jurul gâtului lui și îl sărută. Pentru un moment nici măcar imaginația ei nu ar fi putut să concureze cu senzația atingerii buzelor lui, cu căldura trupului său lipit de al ei, cu mirosul lui primitor, pătrunzător, tipic unui bărbat proaspăt trezit din somn.”

,,Numai un prost au cineva perfect n-ar avea regrete. Eu nu sunt nici perfectă și sper că nici proastă. Dar regretele mele sunt, în cea mai mare parte, nesemnificative, răspunse ea și zâmbi. Regret că marele mister al vieții mele nu va fi niciodată elucidat. Că nu voi ști niciodată cine ești. Că nu voi ști dacă ești cineva pe care îl văd frecvent la astfel de evenimente, cineva cu care am mai stat de vorbă la astfel de ocazii. Sau dacă ești cineva pe lângă care trec în parc și îl salut... Regret că n-o să-ți văd niciodată fața.”

       Tu ce sentimente ai trăit când lecturai această carte?