Recenzie: Tornadele Timpului

 de Jeanette Winterson
  Notă: 3,9


      Tornadele timpului apar pe neașteptate, aruncând autobuze de școală, cu totul, în locuri necunoscute. Timpul este total imprevizibil, uneori se scurge cu încetinitorul, alteori o ia, grăbit, la fugă. Nimic nu este previzibil, cu noile capricii ale timpului.
      Abel Darkwater vizitează, într-o zi, conacul Tanglewreck, în care trăiește Silver, o fată pe care maleficul Abel o bănuiește că știe unde se află un păstrător al timpului, deținut, în trecut, de tatăl ei.
      Închisă în casa maleficului, este salvată de Gabriel, un băiat al subteranului, cu o vârstă apropiată ei, cu un mod total diferit de viață, cu care se împrietenește. Împreună sunt prinși de aliații lui Darkwater, și împreună pășesc într-o lume cu totul nouă, despre care nimeni altcineva nu avea idee, și care pune la cale un plan măreț, cu intenția de a schimba lumea, și a chinui oamenii precum Gabriel.

      O carte în care puterea prieteniei și a dragostei își demonstrează, încă o dată, capabilitatea, și în care răul și înșelăciunea se află la fiecare pas. De asemenea, vocabularul este bogat și ideile originale, precum și expresii și idei, motto-uri frumoase care ajung la suflet. Imaginile artistice, vizuale și tactile, precum și descrierile și figurile de stil, creează o atmosferă de poveste. O poveste frumoasă și interesantă, care este, de la început până la capăt, o lectură plăcută, care poartă cititorul prin Tornadele timpului.



      Câteva citate:

,,Băiatul îl înghionti cu cotul pe prietenul său. Degetul Întunecat al Vechiului Egipt arăta spre cer, așa cum făcuse dintotdeauna, dar astăzi vârful obeliscului strălucea de un roșu-aprins, așa cum făcuse când era proaspăt pictat și glorios, cu 4000 de ani în urmă, în Templul Soarelui.”

,,Urechile lui Gabriel puteau auzi orice; el fusese născut și crescut în subteran, și urechile lui erau ascuțite ca ale unui animal care trăiește într-o vizuină sub pământ. Ochii lui puteau vedea și în întuneric, dar niciodată în viață nu văzuse un întuneric ca acesta. Întunericul era deplin. Își ridică mâna în fața ochior, nu văzu nimic.”

,,Și sări. Sări cu toată forța rămasă, și ce va fi va fi. Nu căzu înapoi. Se ridică în picioare, învârtindu-se prin întuneric, cu lasourile calde slăbind din strânsoarea ce-i cuprinsese trupul și sunetul Vocilor, murmurul Vocilor: TRUPUL NU ARE SCĂPARE. Dar el scăpa. Călătorea cu o viteză mai mare decât cea a luminii, căci călătorea cu viteza iubirii.”

      Așteptăm cu interes și opinia ta despre această carte!