Recenzie: A 16-a Lună (Cronicile Casterilor vol. 1)

de Kami Garcia și Margaret Stohl
 Notă: 4

      Primul volum din Cronicile Casterilor vine cu o idee nouă, scrisă cu imaginație și sensibilitate. Prin veridicitatea povestirii care se îmbină, totuși, cu fantasticul care este cu adevărat plin de fantezie, A 16-a Lună reușește să cucerească cititorul încă din primele pagini. Din fiecare pagină se resimte suspansul, reies sentimente puternice care se tranmit direct în sufletul cititorului, iubire intensă, confuzie, tristețe, teamă și instigare.

Recenzie: Pulbere de stele

 de Neil Gaiman
  Notă: 2,7

      Într-o lume mistică, fabuloasă, în care lumea e împărțită de un mare Zid, un tânăr se strcoară după aceste granițe. Tristan Thorn, fiul său, este consecința acestui fapt și, călcând pe urmele tatălui, ajunge de asemenea după Zid, cu intenția de a se întoarce acasă împreună cu o stea căzătoare, pentru a o oferi celei pe care o dorea.
      Însă ce se întâmplă atuci când povestea este presărată cu magie la fiecare pas, cu o stea căzătoare care, de fapt, e o fată răpitor de frumoasă, cu trei vrăjitoare care vânează inima acesteia și un regat care își așteaptă conducătorul de drept...? Va reuși Tristan să se întoarcă? Va face față atâtor ființe fabuloase și puternice, cu scopuri egoiste? Va reuși să înfrunte evenimentele neașteptate care nu contenesc să apară?

Recenzie: Scrisoare de dragoste

 de Mihail Drumeș
  Notă: 3,7

      Firul narativ al acestei cărți ne conduce prin lumea realistă a vieții de cuplu a doi oameni, poveste care se poate, la fel de bine, întâmpla în viața reală. Pe lângă veridicitatea operei, se mai face remarcat stilul romantic și  în același timp ludic strecurat printre momentele de tandrețe ale protagoniștilor, care strecoară jocul în fiecare episod al vieții lor de cuplu. Certurile și  împăcările lor par, de asemena, tot un joc al autorului cu personajele. Deosebit, legat de structura textului, este relatarea din perspectivele ambilor eroi literari, fiecare expunându-și propria versiune, continuând și clarificând acțiunea, iar această alternare activă, spornică, dinamizează și menține interesul și curiozitatea cititorului față de cele ce urmează și față de versiunea celuilalt mire.

Recenzie: Inchizitorul

 de Mark Allen Smith

  Notă: 4

      Un thriller psihologic cu o lume întunecată și neașteptată, care uimește și chiar șochează, primul roman al lui Mark Allen Smith aduce în vederea cititorului aspecte și elemente uitate, care au existat în trecut și care sunt, acum, lăsate în trecut: Dacă tortura, în zilele de azi, ne duce cu gândul la trecut, apoi putem fi cu ușurință distrași, după lecturarea acestei opere literare nu doar că metodele de tortură dobândesc noi dimensiuni și puteri asupra minții umane, însă la menționarea acestora, o emoție puternică domină, cu iz de frică, fascinație și groază.
      Personajul principal, Geiger, un om care nu își amintește nimic din trecutul său, dar care, însă, are formate și dezvoltate competențele necesare unui inchizitor: are perfect însușite capacitatea de a recunoaște minciuna exact în momentul în care este spusă și metodele de tortură medievale pe care le consideră cele mai potrivite, influente și importante pentru meseria sa: recuperarea de informații

Recenzie: Nuntă în cer

 Nuntă în cer
  Notă: 4,5

      Încă din primele pagini ale cărții, cititorul este captivat în lumea bine conturată de către Mircea Eliade, iar răsfoirea paginilor devine inconștientă, flămândă și intensă. Textul are continuitate, iar filele sunt parcurse destul de rapid, povestea dominând mintea și sufletul astfel încât într-un moment de răsuflu, în care cititorul ia o pauză, constată cu uimire că de la un număr de pagină a ajuns, fără să realizeze, la un număr cu mult mai mare. Autorul dezvoltă prin lectură dorința de a afla deznodământul poveștii și necesitatea de a nu lăsa cartea din mână până când nu îi dezleagă toate misterele.
      Cartea cuprinde două povești de iubire, relatate succesiv de către doi bărbați care se confesează unul celuilalt, subliniind eșecul în căsnicii, și percepția diferită a oamenilor asupra relației de iubire și comunicare între doi soți.

Recenzie: Flori pentru algernon

De Daniel Keyes

Nota: 3.2 

Daniel Keyes ne invită să pătrundem într-o lume dezolantă, care e pentru mulţi dintre noi, necunoscută. O lume rece şi dură, dar mai ales, tristă.  Cartea Flori pentru algernon este relatată din perspectiva lui Charles Cordon un bărbat în vârstă de 32 de ani cu deficiențe mentale. El este supus unei operaţii care are ca scop, mărirea inteligenţei sale. Desigur, înainte de asta Prof Nemur şi Dr Strauss au experimentat totul pe un şoricel numit Algernon succesul lor, i-a motivat să treacă la următorul nivel şi anume: să experimenteze pe oameni şi uite aşa începe povestea lui Charles Cordon.

Recenzie: Carrie

de Stephen King
 Notă: 4,4

      Publicat în 1974, volumul Carrie este o carte în care supranaturalul acționează, marchează și șochează. Carrieta White este o fată neobișnuită, care nu se integrează în colectivul de fete al licelui la care studiază, Ewen High School, din cauza aspectului său fizic și a caracterului ei introvertit, cauzat de atmosfera și regulile de acasă. Mama Carrietei, Margaret White, consideră ca fiica ei este diavolul rezultat în urma păcatului cu Ralph White. Obsedată chiar de păcat, devine o fanatică religioasă care își închide fiica într-o cameră întunecată, cu o icoană, lăsând-o singură ore în șir să se roage, până avea să promită că nu va mai greși. Astfel, cu o minte încuiată care nu permite modernizarea, pusă pe seama păcatului, o face pe Carrie să nu se adapteze la locurile în care merge, adolescenta devenind, astfel, retrasă și izolată în sine.

      Cartea este structurată în 3 părți: Partea 1 Sport cu sânge, Partea a 2-a Balul și Partea a 3-a, al cărei titlu am să vă las plăcerea de a îl descoperi din lectura cărții. Acțiunea propriu-zisă a cărții începe încă din prima parte, cu titlul sugestiv, când în sala de sport, are loc un acces de furie determinat de batjocura colegelor Carriei, atunci când adolescenta este șocată de funcțiile fiziologice ale corpului ei, în legătură cu care mama ei nu o informase, considerând-o, de asemenea, lucrătură a diavolului. Acest șoc puternic îi determină puterea telekinetică să se activeze, și începe să se declanșeze haotic. Deși ,,Momma” fetei încearcă să o oprească din a-și dezvolta această putere, Carrie învață să se controleze, să își stăpânească puterile, prin antrenament obositor la început care, mai apoi, devine plăcut. Iar acest antrenament regulat, și puterea telekinetică a fetei vor reprezenta motivul central al apogeului cărții, care este descris cu o intensitate de mare amploare, detaliile fiind bine explicate de către narator.