Recenzie: Misterioasa dispariție a Katharinei Linden

 de Helen Grant

 Notă: 2,50

      Când Oma Kristel, bunica unei fetițe curioase și insistente, explodează, ia foc, Pia Kolvenbach, nepoata femeii, este martora acestei acțiuni, iar instinctul ei îi spune că ceea ce a văzut nu era real, și pune povestea pe seama demonilor și vrăjitoarelor din poveștile pe care Herr Schiller le spunea.

      După marele incident, Pia se transformă din fata nepopulară, în fata a cărei bunică a explodat. Împreună cu un băiat la fel de nepopular, Stefan, la fel de curios, pornește în căutarea unei explicații pentru evenimentele care urmează să se petreacă, și anume dispariția mai multor adolescente, Julia Mahlberg, Marion Voss și, cea mai recentă dispariție, Katharina Linden.

      Continuând să creadă în supranatural, principalul suspect și urmărit este Herr Duster, un bărbat introvertit si nesociabil, care arareori își face simțită prezența.

      Subiectul cărții rămâne această căutare, deznodământul fiind așteptat cu rezolvarea misterului din orașul Bad Munstereifel din Germania.

      O carte previzibilă, cu o acțiune simplu de urmărit, Misterioasa dispariție a Katharinei Linden are anumite doze de suspans, dar și fragmente plictisitoare, este povestea tipică în care doi adolescenți se înhamă la rezolvarea unui mister pe care autoritățile aproape îl abandonează. Iar vinovatul este lesne de ghicit.

                                                       Am citit cartea într o singură seară, abundența cuvintelor nemțești pentru care trebuie răsfoită cartea până la micul dicționar de la sfârșitul cărții devine enervantă, și mai este și foarte previzibilă, însă pentru comparațiile și descrierile simpatice, și micile doze de suspans, cartea este potrivită pentru copii cu vârste de până la 12 ani. După aceea devine clișeică.


         Câteva citate:

,,Dar într-un oraș mic...ei bine, orașele mici sunt pretutindeni pline de bârfă, dar, în Germania, aceasta se ridică la rang de artă.”

,,Cu un efort supraomenesc, mi-am înăbușit țipetele. Buzele mele s-au mișcat în zadar - niciun cuvânt coerent nu a ieșit. Totuși, am arătat cu un deget tremurând către persoana care stătea lângă Stefan, privindu-mă în tăcere:......”

                          Ție cum ți s-a părut cartea? Te invit să îți împărtășești cu noi părerea, la secțiunea de comentarii.