Recenzie: Nuntă în cer

 Nuntă în cer
  Notă: 4,5

      Încă din primele pagini ale cărții, cititorul este captivat în lumea bine conturată de către Mircea Eliade, iar răsfoirea paginilor devine inconștientă, flămândă și intensă. Textul are continuitate, iar filele sunt parcurse destul de rapid, povestea dominând mintea și sufletul astfel încât într-un moment de răsuflu, în care cititorul ia o pauză, constată cu uimire că de la un număr de pagină a ajuns, fără să realizeze, la un număr cu mult mai mare. Autorul dezvoltă prin lectură dorința de a afla deznodământul poveștii și necesitatea de a nu lăsa cartea din mână până când nu îi dezleagă toate misterele.
      Cartea cuprinde două povești de iubire, relatate succesiv de către doi bărbați care se confesează unul celuilalt, subliniind eșecul în căsnicii, și percepția diferită a oamenilor asupra relației de iubire și comunicare între doi soți.

      Prima poveste de iubire, cea principală și cea care sensibilizează cel mai mult, având și o descriere complexă și ocupând cea mai mare parte a cărții, este relatată de scriitorul Andrei Mavrodin care se îndrăgostește de Ileana, o pianistă care îi atrage atenția bărbatului la o petrecere cu sensibilitatea, finețea și tristețea misterioasă a acesteia. Cei doi ajung să trăiască o minunată poveste de iubire, copleșitoare, care însă ajunge să se destrame din cauza opiniilor diferite ale celor doi. Trecând peste singurătatea pe care o resimte Ileana atunci când soțul ei se izolează pentru a scrie, iar ea îl susține cu înțelegere, atunci când ea rămâne însărcinată, percepția lui artistică și filosofică asupra relației lor o lovește în suflet făcând-o să sufere nemărginit.
      Respectând dorința lui de a nu păstra sacina, Ileana se stinge pe zi ce trece, iar într-o zi, fără să aștepte răspuns de la el, ea pleacă fără urmă, lăsând în urmă doar o scrisoare emoționantă, și în ciuda încercărilor bărbatului de a o găsi și a regretelor sale față de încăpățânarea crezului său, aici este deznodământul relației lor, care poate smulge cititorilor lacrimi de compasiune. Iar în această poveste se realizează și legătura strânsă cu titlul, Nuntă în cer, care reprezintă legătura dintre cei doi, motivul pentru care Andrei nu își dorea un copil era că nu își dorea o relație cu roade pe pământ, ci dorea să o treacă la un nivel în care sufletele se bucură unul de altul până ajung în cer cu o legătură veșnică și foarte puternică.
      A doua poveste de dragoste este a militarului Babru Hasnas și a Lenei, care se iubesc la fel de puternic, însă relația lor e furtunoasă, agitată, plină de certuri și neînțelegeri, cei doi ajungând să divorțeze, atunci când el consideră că sarcina femeii le va salva relația, iar ea nu este de acord.
      Deși poveștile sunt simple și ușor de relatat, ambele sfârșindu-se trist, intensitatea cu care sunt redate sentimentele, trăirile, dorul, dorința, atracția și iubirea, și de asemenea diferitele percepții asupra procreerii, precum și zecile de simboluri și motive literare strecurate în carte, și amprentele filosofice ale autorului, fac ca această lectură să fie trăită la cote maxime și devorată cu ușurință. Adevăratul farmec al poveștii este nu acțiunea în sine, cât filosofia lui Eliade, împletită cu simbolistică și misticism, care prin sentimentele, trăirile atât de intens redate, lăsând amprente în sufletul celor care o citesc, sensibilizând puternic.

      Câteva citate:

,,Nu prea știu cum să precizez toate acestea; cred însă că orice bărbat simt, în acea clipă, că se petrece ceva nou cu el, ceva maiestuos și straniu; nu e numaidecât dragoste, nici emoție, nici trepidație carnală. Atâtea femei care ne uimesc prin nesfârșita lor voluptate și care nu ne revelează totuși niciuna din aceste clipe de dulce spaimă și pierdere de sine...”

,,De ce n-aveam curajul să rămânem pentru totdeauna împreună, legați într-un singur trup cosmic? Nu mă gândisem până atunci la supraviețuirea sufletului (...) nici un om nu ar putea supraviețui așa cum este, rupt în două, singur. Viața are sfârșit aici, pe pământ, pentru că e fracturată, despicată în miliarde de framgmente. Dar cel care a cunoscut, ca mine, desăvârșita integrare, unirea aceea de neînțeles pentru experiența și mintea omenească, știe că de la un anumit nivel viața nu mai are sfârșit, că omul moare pentru că e singur, e despărțit, despicat în două, dar că printr-o mare îmbrățișare se regăsește pe sine într-o ființă cosmică, autonomă și eternă.”

      Care este opinia ta în legătură cu această carte?